Aproape..

Si cand credeam ca am uitat ,se infig ca un pumnal in imina mea amintiri dureroase ,vechi ,fraze neterminate care ruleaza in creierul meu precum o caseta muzicala..si mi-am dat seama ca inca doare..Acel tot care am fost candva s-a pierdut in zare...S-a dus...S-a terminat..Si incerc sa imi spun ca sunt puternica si ca pot trece peste tot ,e adevarat sunt puternica pentru ca am putut sa arat si altceva in afara de ce simteam ,adica indiferenta ,dar fara ajutorul acelor cateva persoane care mi-au fost alaturi cand am varsat oceane de lacrimi ,nu am sa pot sa scap de ,,virusul'' numit El..
Este trist sa speri degeaba spre un lucru care s-a terminat ,asta o stiu prea bine ,dar inima mea nu intelege asta.Orice gest ,miscare sau cuvant este un pumnal care ajunge in centrul ei...Durerea rabufneste si nu se mai poate opri ,lacrimi de cristale doresc sa apara la suprafata. Soarele ,cu timpul ,le va usca si nu va ramane nimic..poate doar un gust amar..acum nimic nu mai are importanta pentru mine. Nimic nu mai e cum era odata...nici eu nu mai sunt cum eram odata...M-am schimbat...Ma hranesc cu indiferenta lui si cu energia pe care prietenii mei o emana de fiecare data cand sunt cu ei ,si acea energie incepe incetul cu incetul sa ma cuprinda si pe mine.
Poate ca daca tinea la mine cu adevarat ,putea sa vada putin mai mult decat ambalajul ,putea sa vada in suflet si sa ma faca sa am incredere in el si sa pot sa fiu eu..Dar nu a fost asa...Atunci eram o fiinta mult prea matura ,asta paote si din cauza a tot ce se intampla..Acum nu..
Totul este ciudat ,fara sens ,spun lucruri fara sens ,fac lucruri fara sens ,viata mea nu mai are sens in unele momente...Parca as trai intr-o lume de poveste..intr-o poveste de groaza...
Si totusi sper ca intr-una din zilele care vin o sa aud fraza pe care o astept...Sau poate nu..Orice s-ar intampla si oricum ar fi ,eu voi invata sa ma resemnez ,sa traiesc cu acel gust amar cand gandul imi zboara spre el...Si gandul acela o sa se transforme in scrum candva ,cand cineva va stii sa ma aprecieze asa cum sunt si sa ma inteleaga ,fara sa doreasca sa schimbe ceva din mine...Sau doar sa poata vedea ca si eu sunt o fiinta vie ,sensibila ,cu sentimente nu doar o ,,jucarie''...

Nou...

Daca am pierdut vreodata ceva .inseamna ca
nu mi'a trebuit...

Hei...Nu am mai scris demult nimic aici...si poate pentru ca nu mai sunt eu cea de dinainte ,dar si pentru ca nu am avut nici timp...Acum ,trec printr'o perioada foarte dficila si am nevoie s ama descarc..sa ma citeasca cineva si totodata sa ma inteleaga..A fost frumos..un vis suav de toamna transformat in cel mai mare si dureros cosmar...Stau si ma gandesc la acele clipe frumoase si nu pot inca s ama obisnuiesc cu ideea ca ele s'au dus..Pe de'o parte este mult prea devreme s ainteleg unele chestii care acum au devenit mici puzzle'uri la care nu gasesc unele piese esentiale.Si ma intreb de ce oare s'a intamplat asa cand eu mi'am pus toate sperantele in el?De ce a plecat cand aveam nevoie de o strangere in brate si de simple cuvinte care sa imi aline sufletul?Poate ca asa a fost mai bine..Poate ca nici macar un simplu sentiment de parere de rau nu il incearca cand se gandeste la mine ,daca se gandeste...Si tot nu imi vine sa cred...sa incerc sa ma gandesc doar ce va fi in ziua de maine fara el...
Ma privesc in oglinda si printre lacrimi amare realizez ca pentru el eu nu am contat deloc...si tot privindu'ma asa stinghera gasesc o putere de a nu mai vedea nimic din ce a insemnat el pentru mine
Si as vrea sa ma razbun dar eu nu sunt persoana care sa faca asa...Si acel ''tot'' incerc sa'l dau uitarii ,sa ma resemnez cu gandul ca ''asa a fost sa fie,viata merge mai departe si fara el''.Dar sufletul ma doare...si nu stiu daca si maine o sa mai am puterea aceea de a'i plati cu indiferenta aceasta fapta...Sunt seaca de sentimente pe dinauntru si izvorul de lacrimi incepe sa sece si el...
Acum ,nici macar nu stiu ce simt..furie ,parere de rau ,tristete ,iubire ,mila ,dezgust...Toate sunt amestecate..Si toate se plimba prin stomac...Dar un singur lucru stiu:ca daca acum mi'ar spune a fost o gluma ,poate ca l'as crede pe moment ,dar mai repede m'as razbuna pe el si l'as face s asimta tot ce am simtit eu dar mult mai repede si cu o masura mai mare..Sa simta si el ce am simtit eu..Durerea aceea care nu voria sa ma paraseasca...
Creierul meu este o caseta..Ruleaza fiecare cuvant ,fiecare propozitie ,fiecare imagine care a ramas intiparita in capul meu...Si este ca o melodie care nu se mai termina..o melodie de groaza..Dar cele mai dureroase inca ,sunt cele din ultima noastra convorbire...Inca imi mai danseaza imaginile cu noi doi..
Stiu ca nu e bine ,stiu ca o persoana asa cum a fost el ,de piatra, nu ma maerita si nici nu o sa poata sa fie fericita in viata.Poate ca nici eu nu am fost perfecta dar am incercat ca totul sa mearga bine si am pus de la mien mai multe decat trebuia..am daruit parti din bunatatea si inocenta mea..si ce am primit in schimb?!O rana in suflet care sangereaza inca si nu stiu daca se va opri...Durerea este mult prea mare ca sa o pot suporta..
Si de ce oare s'a intamplat asa?Din cauza unui motiv prostesc(parerea mea) despre care inca nu am puterea sa vorbesc...
Si incerc sa ma resemnez ,sa ma mint ,ca totul va fi bine...va aparea cineva si ma va face sa uit...
Am fost o proasta ca am dariut altceva decat trebuia s adariuesc: indiferenta...
Si asta imi va fi invatare de minte pentru urmatarele fapte pe care voi vrea sa le fac...