Nou...

Daca am pierdut vreodata ceva .inseamna ca
nu mi'a trebuit...

Hei...Nu am mai scris demult nimic aici...si poate pentru ca nu mai sunt eu cea de dinainte ,dar si pentru ca nu am avut nici timp...Acum ,trec printr'o perioada foarte dficila si am nevoie s ama descarc..sa ma citeasca cineva si totodata sa ma inteleaga..A fost frumos..un vis suav de toamna transformat in cel mai mare si dureros cosmar...Stau si ma gandesc la acele clipe frumoase si nu pot inca s ama obisnuiesc cu ideea ca ele s'au dus..Pe de'o parte este mult prea devreme s ainteleg unele chestii care acum au devenit mici puzzle'uri la care nu gasesc unele piese esentiale.Si ma intreb de ce oare s'a intamplat asa cand eu mi'am pus toate sperantele in el?De ce a plecat cand aveam nevoie de o strangere in brate si de simple cuvinte care sa imi aline sufletul?Poate ca asa a fost mai bine..Poate ca nici macar un simplu sentiment de parere de rau nu il incearca cand se gandeste la mine ,daca se gandeste...Si tot nu imi vine sa cred...sa incerc sa ma gandesc doar ce va fi in ziua de maine fara el...
Ma privesc in oglinda si printre lacrimi amare realizez ca pentru el eu nu am contat deloc...si tot privindu'ma asa stinghera gasesc o putere de a nu mai vedea nimic din ce a insemnat el pentru mine
Si as vrea sa ma razbun dar eu nu sunt persoana care sa faca asa...Si acel ''tot'' incerc sa'l dau uitarii ,sa ma resemnez cu gandul ca ''asa a fost sa fie,viata merge mai departe si fara el''.Dar sufletul ma doare...si nu stiu daca si maine o sa mai am puterea aceea de a'i plati cu indiferenta aceasta fapta...Sunt seaca de sentimente pe dinauntru si izvorul de lacrimi incepe sa sece si el...
Acum ,nici macar nu stiu ce simt..furie ,parere de rau ,tristete ,iubire ,mila ,dezgust...Toate sunt amestecate..Si toate se plimba prin stomac...Dar un singur lucru stiu:ca daca acum mi'ar spune a fost o gluma ,poate ca l'as crede pe moment ,dar mai repede m'as razbuna pe el si l'as face s asimta tot ce am simtit eu dar mult mai repede si cu o masura mai mare..Sa simta si el ce am simtit eu..Durerea aceea care nu voria sa ma paraseasca...
Creierul meu este o caseta..Ruleaza fiecare cuvant ,fiecare propozitie ,fiecare imagine care a ramas intiparita in capul meu...Si este ca o melodie care nu se mai termina..o melodie de groaza..Dar cele mai dureroase inca ,sunt cele din ultima noastra convorbire...Inca imi mai danseaza imaginile cu noi doi..
Stiu ca nu e bine ,stiu ca o persoana asa cum a fost el ,de piatra, nu ma maerita si nici nu o sa poata sa fie fericita in viata.Poate ca nici eu nu am fost perfecta dar am incercat ca totul sa mearga bine si am pus de la mien mai multe decat trebuia..am daruit parti din bunatatea si inocenta mea..si ce am primit in schimb?!O rana in suflet care sangereaza inca si nu stiu daca se va opri...Durerea este mult prea mare ca sa o pot suporta..
Si de ce oare s'a intamplat asa?Din cauza unui motiv prostesc(parerea mea) despre care inca nu am puterea sa vorbesc...
Si incerc sa ma resemnez ,sa ma mint ,ca totul va fi bine...va aparea cineva si ma va face sa uit...
Am fost o proasta ca am dariut altceva decat trebuia s adariuesc: indiferenta...
Si asta imi va fi invatare de minte pentru urmatarele fapte pe care voi vrea sa le fac...