De multe ori ma intreb de ce sunt asa...si nici eu nu gasesc un raspuns credebil...poate ca din cauza a tot ce simt, a tot ce traiesc acum, in aceste momente sau poate totul e in imaginatia mea. Nu pot gasi sprijun in nimeni...nimeni, de ceva timp, nu imi mai inspira incredere, poate doar senzatie de incredere. Nicio persoana nu este dispusa sa incerce sa ma descopere sau doar sa ma inteleaga. Poate toate cuvintele pe care le spun nu sunt ceea ce par a fi sau poate prin gesturile mele trag un semnal de alarma asupra a ceea ce poate face noua mea minte. Nici eu nu stiu pana unde pot ajunge intr-o stare depresiva, poate ca vreodata voi ajunge mult mai departe decat cineva isi putea inchipui ca pot sa fac. Si aceste stari depresive sunt tot mai dese si totodata tot mai intense, pline de lacrimi amare varsate, in viziunea persoanei din afara, fara niciun rost, dar ele tot sunt acolo, nesterse de un suflet cald. Tristetea isi are un loc continuu in gandurile mele, rapindu-mi pana si micile surasuri adevarate care imi mai ramasesera. De ce nimeni nu incearca sa ma asculte macar odata in viata lor? Am devenit o fire slaba pe dinnauntru si acest lucru este trist, cu toate ca aparentele pe care mi le insusesc sunt total opuse, adica incerc sa arat ca nu sunt trista, ca eu chiar cred ca X si Y imi sunt prieteni cu-adevarat si ca am incerdere in ei, ceea ce este total fals si las din partea mea. Incerc sa ma obisnuiesc cu gandul ca nimeni nu este perfect si ca foarte rar se gaseste o persoana care merita incredere si care te ascula si te intelege fara sa te judece gresit. Cuvantul ,,prieten'' din punctul meu de vedere nu mai are acelasi inteles ca altadata sau, mai bine spus, ca in copilarie cand totul nu se rezuma la interesul personal, ci la o prietenie curata, nepatata de egoism si interes. Prietenii iti joaca feste, jucandu-se cu sentimentele tale in cel mai josnic mod, tradandu-te si batandu-si joc de tine ca persoana. Multe experiente asemanatoare am trait si eu, poate si din cauza ca eu eram o fire mult mai sociabila ca in prezent si ma atasam foarte repede de o persoana, acordandu-i mult pre multa incredere. Si de cele mai multe ori aceasta imi era tradata, batjocorita fiindca eu intotdeauna am fost o fire mai miloasa si mi-a placut sa ajut persoanele pentru care simteam ca puteam sa fac ceva bun. Acest ajutor, pentru mine insemna dovada unei prietenii sincere acordata persoanei respective din partea mea, dar nimeni nu a inteles din acest puncet de vedere gesturile mele. Unii dintre prietenii mei valorificandu-le in alt mod, acela in care ei ma vedeau pe o posibila ,,hartie igienica''. Acesta este defectul meu, ca ofer incredere cui nu merita si acela batandu-si joc de sentimentele mele. Invat intotdeauna din greseli si, pe cat posibil, incerc sa nu le mai comit si a doua oara. Devin o fire hotarata, poate incapatanata cateodata, gandindu-ma de zece ori inainte de a face un lucru si de aceea poate ca am devenit o fire sobra, fara chef de a-si trai viata ci doar vrand in gram de puritate, liniste, iubire. Cred ca este cam mult ce cer eu dar, lasitatea cu care tratez totul ma face treptat dintr-o fire puternica, o fire slaba.